Societatea modernă se confruntă, actualmente, cu o criză gravă în relaţiile sociale, rezultată din inegalitate, migraţie, dispersarea familiilor, exodul rural, precum şi din denaturarea principiilor solidarităţii umane. În ciuda eforturilor făcute de diferite ţări, realitatea demonstrează că educaţia tinde să reproducă şi chiar să sporească segmentarea socială şi culturală. Rolul tradiţional al educaţiei ca mijloc de promovare a coeziunii şi mobilităţii sociale s-a diminuat puternic în contextul actual economic şi social. Fenomenele menţionate au condus la izolarea/excluderea unor categorii de indivizi sau grupuri de indivizi. Aceasta explică importanţa deosebită acordată, în prezent, coeziunii sociale şi reconceptualizării sistemului de educaţie din perspectiva incluziunii.