Cursul de „Istoria literaturii universale” este adresat studenţilor alofoni de la Facultatea de Cultură Naţională, specializarea limba şi literatura română şi engleză.
Lansat de Johann Wolfgang von Goethe în circuitul culturii europene în 1827, conceptul de literatură universală s-a developat, în esenţă progresiv, începând cu mitologia (mitul facerii, mitul focului etc.) şi generalizarea marilor teme literare şi de reflecţie (natura, dragostea, moartea, nemurirea etc.) în civilizaţiile antice. O contribuţie importantă în opera de deschidere universalistă către celălalt o va avea, la rândul său, creştinismul, principalul mediator al unui întreg set de valori morale şi etice, care vor forma conştiinţa unităţii în diversitate a lumii. Provenind dintr-un anumit centru de emergenţă spirituală, ideile se răspândesc şi rodesc, nuanţându-se în culorile specificului naţional, universalizându-se de-a lungul marilor epoci culturale: Antichitatea, Evul Mediu, Renaşterea (Umanismul), Clasicismul, Iluminismul, Romantismul, Realismul, Naturalismul, Simbolismul, Parnasianismul, Modernitatea şi Postmodernitatea. Pentru Goethe literatura universală cuprinde „tot ce ajută popoarele să se cunoască reciproc pe cale literară, să se judece, să se preţuiască şi să se tolereze, tot ceea ce prin literatură le aproprie şi le leagă”.
Cursul de faţă urmăreşte reconstituirea coerentă a celor mai importante momente în dezvoltarea literaturii universale.
- Учитель: Oxana Mititelu